Ministrul Afacerilor Externe și Comerțului al Ungariei, Péter Szijjártó, a declarat la București, la Romanian Gas Conference 2023, că Budapesta respinge orice fel de abordare politică sau ideologică a problemei aprovizionării cu energie în Europa, răspunzând astfel criticilor frecvente la adresa Guvernului Viktor Orban cu privire la relația comercială dintre Ungaria și gigantul rus de stat producător de gaze naturale Gazprom, mai ales după agresiunea militară a Rusiei asupra Ucrainei.
O companie condusă de un fost director al RosUkrEnergo, unicul importator de gaze rusești în Ucraina până în 2009, și în care activează fostul manager de logistică de aprovizionare și trader senior la Gazprom Schweiz a avut în acest an o evoluție spectaculoasă pe piața autohtonă a importurilor de gaze, ajungând în 3 luni al doilea mare importator din România, după OMV Petrom.
Volumele de gaz rusesc furnizat Ungariei prin Ucraina, care nu mai dorește să reînnoiască începând de anul viitor acordul de tranzit cu Gazprom, pot fi redirecționate către gazoductul Turk Stream, a declarat ministrul maghiar de externe, Peter Szijjarto. Așa cum a anunțat Profit.ro, marii producători de gaze din România, Romgaz și OMV Petrom, dar mai ales operatorul sistemului de transport, Transgaz, s-ar putea număra printre marii câștigători ai unei eventuale decizii a Ucrainei de a nu mai prelungi acordul de tranzit al gazelor către UE cu Rusia după 2024.
Serbia și Ungaria, considerate de mulți cele mai prietenoase state europene cu Federația Rusă, au semnat un memorandum potivit căruia conducta de sud a oleoductului Druzhba va fi extinsă până la Novi Sad, unde este situată rafinăria NIS Petrol, companie deținută de gigantul rus Gazprom.
Marii producători de gaze din România, Romgaz și OMV Petrom, dar mai ales operatorul sistemului de transport, Transgaz, s-ar putea număra printre marii câștigători ai unei eventuale decizii a Ucrainei de a nu mai prelungi acordul de tranzit al gazelor către UE cu Rusia după 2024, informație avansată de fostul CEO al OMV, principal acționar al Petrom, Gerhard Reuss.
Republica Cehă nu mai depinde de gazele naturale rusești după ce și-a redus radical importurile în ultimul an, de când Moscova a invadat Ucraina, informează duminică dpa.
Președintele rus Vladimir Putin a lăudat vineri gigantul gazelor naturale Gazprom, afirmând că grupul va prospera în ciuda încercărilor Occidentului de a-i reduce influența, pe măsură ce cererea de gaze va crește în Asia, transmite Reuters.
Ministrul Energiei și Climei de la Haga, Rob Jetten, a informat oficial Parlamentul Olandei joi, în aceeași zi în care acesta a adoptat o rezoluție în care cere Guvernului olandez să nu voteze în favoarea aderării României și Bulgariei la Spațiul Schengen, că a decis să acorde derogare de la obligația de respectare a sancțiunilor UE împotriva Rusiei, pe toată perioada iernii, adică până pe 31 martie 2023, municipalităților care au sau vor să încheie contracte de furnizare de gaze naturale cu subsidiara olandeză a gigantului rus de stat Gazprom.
Pe moment, nevoile energetice de bază ale rușilor sunt satisfăcute, spre deosebire, de exemplu, de cele ale românilor care l-au îndepărtat de la putere pe Nicolae Ceaușescu în decembrie 1989. În timp ce, pentru europeni, "cinci până la zece ierni vor fi dificile din cauza acestor prețuri mari la energie''.
Ultimul gazoduct rusesc construit înainte de începerea conflictului din Ucraina, Turk Stream, prin care inclusiv România importă gaz rusesc, ar putea rămâne singurul gazoduct prin care Gazprom ar putea livra gaze către Europa. După avariile înregistrate în această săptămână la Nord Stream, care oricum nu funcționa, și închiderea de mai mult timp a gazoductului Yamal, Gazprom a avertizat marți seară compania de stat ucraineană Naftogaz despre posibilele consecințe ale deschiderii unei proceduri de arbitraj internațional ca urmare a unei dispute privind plata tranzitului de gaz rusesc.
India face eforturi mari să înlocuiască o serie de livrări anulate de gaze naturale provenite din Rusia, o companie indiană plătind recent cel mai mare preț din istoria țării pentru un transport de gaze lichefiate (LNG) din altă sursă, relatează Bloomberg.
Uniunea Europeană și Rusia se află pe lungimi de undă diferite nu numai pe tema războiului din Ucraina, ci și a predicțiilor privind viitoarea evoluție a prețurilor gazelor în viitorul apropiat și mediu. Ambele tabere par a-și baza strategiile economice pe cele mai pesimiste scenarii din punctul lor de vedere: dacă UE consideră că prețurile vor rămâne la un nivel ridicat până în 2025, guvernul rus anticipează o scădere a acestora cu două treimi până în același an.
Prețurile gazelor naturale au crescut marți, după ce Uniunea Europeană a declarat că deschiderea de conturi bancare în ruble pentru achiziția de gaz rusesc constituie o încălcare a sancțiunilor impuse Rusiei, readucând problema plăților în centrul atenției, într-un moment în care facturile ajung la scadență.
WIEE România SRL, subsidiara locală a gigantului rus de stat producător de gaze naturale Gazprom, al doilea importator și revânzător de gaze rusești din România ca volum și încasări în 2021, se află pe lista celor peste 30 de companii energetice occidentale sancționate de către Federația Rusă ca măsură de retaliere împotriva sancțiunilor vestice care i-au fost aplicate pentru agresiunea sa militară asupra Ucrainei.
Operatorul sistemului național de transport al gazelor naturale din Ucraina, LLC Gas TSO, a anunțat că este nevoit să stopeze tranzitul de gaze rusești destinate consumatorilor europeni printr-unul din punctele de interconectare de la granița cu Federația Rusă, aflat în regiunea Luhansk din estul țării, acuzând trupele ruse de ocupație că au afectat procesele tehnologice ale instalațiilor sale din zona respectivului punct, inclusiv prin deturnarea unor cantități de gaze din fluxurile aflate în tranzit spre UE.
Guvernul german intenționează să revină asupra avantajelor, inclusiv alocarea de birouri, acordate fostului cancelar social-democrat Gerhard Schröder, apropiat al lui Vladimir Putin, a declarat sâmbătă ministrul Finanțelor.
Autoritățile din România discută cu cele din statele vecine Ungaria și Bulgaria, ale căror sisteme de transport al gazelor naturale sunt interconectate cu cel național românesc, încheierea de acorduri interguvernamentale privind luarea de măsuri solidare de întrajutorare în caz de criză a gazelor, măsuri care pot merge până la sistarea furnizării gazelor către marii consumatori industriali dintr-una dintre țări pentru menținerea aprovizionării populației și clienților sociali dintr-o alta.
Importurile de gaze naturale utilizabile ale României au crescut cu 48,1% în prima lună a anului, față de ianuarie 2021, la 299.100 tone echivalent petrol, potrivit datelor INS.
Europenii ar trebui să reducă cu un grad temperatura la care își mențin apartamentele în timpul iernii pentru a reduce consumul de gaze naturale și, pe cale de consecință, dependența continentului de importurile de la gigantul rus de stat Gazprom, pe care Kremlinul le folosește ca pe o armă în războiul din Ucraina, a declarat Fatih Birol, directorul executiv al Agenției Internaționale a Energiei (IEA), organizație interguvernamentală de profil din cadrul OCDE.
Tudor Afanasov, Președintele Camerei de Cooperare Economică și Culturală Româno-Rusă (CCECRR), avertizează cu privire la impactul sancțiunilor impuse Rusiei asupra mediului de afaceri românesc. Nimeni nu va scăpa. Doar băncile pot răsufla ușurate.
Director comercial al firmei este un fost șef român pe furnizare de gaze la Electrica Furnizare, Transenergo și Romelectro.
Conflictul dintre Rusia și Ucraina, care pune sub semnul întrebării securitatea aprovizionării cu gaze naturale a Europei și obligă țările de pe Bătrânul Continent să caute opțiuni alternative de furnizare la livrările gigantului rus de stat Gazprom, a generat interes din partea Uniunii Europene pentru resursele de gaze ale Tanzaniei, statul african reluând în noiembrie anul trecut discuțiile cu giganții petrolieri Equinor și Shell pentru demararea proiectului construirii unei facilități de producție și export de gaze naturale lichefiate (LNG) de 30 miliarde dolari.
Vehiculul juridic înregistrat în Elveția Nord Stream 2 AG, controlat de gigantul rus de stat al producției de gaze naturale Gazprom și creat de acesta pentru construirea și operarea controversatului gazoduct omonim, a anunțat înființarea unei subsidiare germane care se va ocupa de operarea secțiunii din Germania a conductei, condiție pusă de autoritățile de la Berlin pentru a autoriza punerea în funcțiune a Nord Stream 2.
Grupul rus Gazprom a contractat pentru noiembrie o treime din capacitatea suplimentară de tranzit al gazelor naturale prin conducta Yamal-Europa via Polonia și niciun volum via Ucraina, potrivit rezultatelor licitației publicate luni, transmite Reuters.
Ucraina a cerut Statelor Unite și Germaniei să impună sancțiuni grupului rus Gazprom, pe care îl acuză că se folosește de energie ca de i armă politică, după ce gigantul energetic a implementat un acord de tranzit cu Ungaria care privează Kievul de gaze naturale, transmite Reuters.